Dacă știința ar evolua exponențial sau prin metode ezoterice aș putea dobândi o superputere, aceea ar fi abilitatea de a citi gânduri. Nu sunt convinsă că ar fi una dintre alegerile cu consecințe benefice (și sunt o multitudine de motive pentru care acesta superputere poate avea urmări negative; de la a descoperi aspecte pe care mi-aș fi dorit să nu le știu până la posibila reticență a oamenilor de a interacționa cu mine știind gradul de vulnerabilitate pe care interacțiunea îl implică). Însă, nu cred că există superputere care să mă poată reprezenta mai bine fiindcă toate celelalte pe care le iau în calcul consider că răpesc o porțiune prea mare din frumusețea vieții. Mă gândesc de exemplu la abilitatea de a dobândi cunoștințe doar prin atingerea cărților sau cea de a zbura, ori manipularea timpului (fără posibilitatea schimbării prezentului pentru că altfel ar fi mult prea periculoasă). Dar unde ar mai fi farmecul procesului de învățare sau entuziasmul observării unei flori pe marginea drumului? Iar manipularea timpului ar fi o metodă excelentă de coping prin faptul că mi-ar permite să retrăiesc oricând cele mai frumoase zile din trecut sau să rezolv unele regrete legate de lucrurile pe care mi-a fost frică să le spun, dar dacă aș putea face asta m-aș ancora atât de bine în trecut încât probabil aș uita cum să trăiesc în prezent.
Bineînțeles dobândirea superputerii ar fi o consecință a numeroase schimbări, atât de natură somatică, cât și de natură psihologică. Primele care îmi vin în minte sunt cele de la nivel neurologic. Gândurile au asociate unde cu frecvențe ce oferă indicii vagi cu privire la conotația lor. Undele cu frecvență ridicată (13-30 Hz) caracterizează starile de activitate mentală, cele cu frecventă medie (8-13 Hz) apar în stările de pasivitate/ relaxare/ hipnoză, iar undele cu frecvență redusă (<8 Hz) sunt specifice stării de somn ușor. Pentru ca citirea gândurilor să aibă loc frecvențele ar trebui să aibă proprietatea de a se propaga prin aer, iar intervalele de frecvență ce delimitează anumite tipuri de gânduri ar trebui să fie mult mai specifice. În plus, creierul ar necesita abilitatea de a transpune frecvențele gândurilor în semnale ușor interpretabile.
Un aspect ce ar contribui la decodarea frecventelor transpuse în semnale electrice ar fi reprezentat de activitatea neuronilor oglindă. Este cunoscut deja faptul că circuitele neuronale a două persoane aflate în timpul comunicării se sincronizează (neuronii implicați generează simultan impuls nervos) ca urmare a activității neuronilor oglindă. Aceștia reprezintă un tip particular de celule nervoase ce generează impuls nervos atât în cazul transmiterii unei comenzi înspre un efector (ex: celulele musculare în cazul unei contracții pentru afișarea unei expresii faciale specifice) cât și în cazul observării unei acțiuni întreprinse de altă persoană. În mod concret, neuronii oglindă generează impuls nervos și când cineva întreprinde o acțiune, dar și atunci când persoana în cauză o vede pe alta întreprinzând o acțiune. Această particularitate a celulelor ce intră în alcătuirea creierului uman stă la baza abilităților oamenilor de a recepta elemente ale limbajului nonverbal și paraverbal respectiv manifestarea empatiei ce are ca fundament înțelegerea sentimentelor trăite de o altă ființă vie chiar și în absența stimulilor ce provoacă respectivele stări afective. De aceea cred că pentru elaborarea abilității de a citi gândurile, sincronizarea circuitelor neuronale ar trebui să poată avea loc indiferent de prezența sau absența interacțiunii dintre oameni și indiferent de raportul dintre aceștia (în realitate are loc doar în cazul interacțiunii dintre persoane între care există relații cu conotație pozitivă și este necasară o cunoaștere destul de aprofundată a interlocutorului).
Alt factor ce poate participa la decodificarea gândurilor persoanelor este reprezentat de neuroplasticitatea crescută a creierului și dezvoltarea semnificativă a cortexului prefrontal ce este aria principal responsabilă de formarea conexiunilor dintre informații și analiza logică a acestora. Neuroplasticitatea circuitelor neuronale se referă la abilitatea acestora de a elimina sinapsele nefolosite și fomrarea unora noi în urma acumulării de experiență prin învățare (condiționare). De asemnea, în procesul de condiționare un rol esențial îl are dopamina, neurotransmițătorul ce provoacă sentimentul de satisfacție prin eliberarea sa în creier ca urmare a rezolvării unei sarcini cu succes.
Serotonina și acetilcolina sunt de asemenea neurotransmițători ce pot îmbunătăți funcțiile cognitive, iar astfel, în mod ipotetic, ar putea contribui în mod indirect la citirea gândurilor. Acetilcolina este neurotransmițătorul eliberat în principal în regiunea prefrontală și hipocamp, structuri cu rol în atenție și memorie, iar serotonina este de asemenea eliberată în cortexul prefrontal (ceea ce explică rolul în controlul impulsurilor prin faptul că acesta este ,,sediul rațiunii’’), dar și în sistemul limbic ceea ce explică rolul acesteia în reglarea stărilor emoționale și gestionarea stresului. Astfel, un nivel crescut de dopamină, serotonină și acetilcolină ar putea spori: atenția prin controlul impulsurilor, memoria, păstrarea unei poziții obiective și abilitatea de a gestiona emoțiile puternice.
În ceea ce privește celelalte schimbări biologice acestea ar fi consecințe ale adaptării organismului la solicitările creierului. Neuronii sunt unii dintre cei mai mari consumatori de glucoză ai corpului, așadar mecanismul absorbției glucozei la nivelul tubului digestiv ar trebui să fie unul facil. Acest lucru poate presupune de exemplu integrarea glucozei în cantități mari în structura membranei celulelor intestinale pentru ca absorbția glucozei să se poată face prin difuziune simplă și nu prin folosirea unor transportori, așa cum este în realitate. De asemenea, randamentul mitocondriilor de producere a energiei necesară funcționării celulelor nervoase ar trebui să crească exponențial, iar pentru ca acest lucru să fie posibil aportul de oxigen la creier ar trebui de asemenea să crească ceea ce implică existența unui sistem respirator mai eficient. (Poate apariția unor saci aerieni, adaptare care le permite păsărilor să execute un efort fizic foarte mare în timpul zborului.) Sistemul cardiovascular ar trebui de asemenea să parcurgă anumite modificări, de exemplu creșterea numărului de capilare de la nivelul creierului, pentru a facilita transportul oxigenului și al substanțelor nutritive la neuroni.
Deși modificările de natură somatică sunt esențiale, o multitudine de reorganizări ale sistemului psihic ar trebui să aibă loc pentru a preveni posibilele riscuri pe care citirea gândurilor le-ar putea implica. Câteva dintre cele la care îmi vin în minte sunt posibila disociere în timpul citirii gandurilor din cauza conștientizării faptului că ,,trăiesc în altă minte’’ decât cea proprie sau, în mod antagonic, o permanentă raportare conștientă atât la gândurile proprii cât și la gândurile celeilalte persoane, ceea ce ar putea duce la a alterare a conceptului de sine din cauza atribuirii gândurilor interlocutorului mie însămi. Posibile soluții pentru aceste probleme ar fi dezvoltarea unui nou proces psihic cu rolul de discriminare permanentă a gândurilor proprii de cele care nu îmi aparțin și totodată păstrarea stării de conștiință deplină asupra proceselor psihice proprii pe parcursul citirii gândurilor. În plus, posibilele schimbări pe care le poate suferi imaginea de sine ar putea avea consecințe asupra conduitei, iar în mod evident citirea gândurilor este în sine o aptitudine nouă, așadar această abilitate ar putea influența personalitatea. Integrarea informațiilor aflate prin intermediul superputerii nu o văd obligatoriu ca pe un aspect negativ, ci poate chiar ca pe unul esențial într-o anumită măsură deoarece permite adaptarea individului la mediu care acum implică și abilitatea numită.
În concluzie pot specula o sumedenie de posibile modificări, și chiar pericole, pe care omul ar trebui să le parcurgă pentru a putea citi gânduri, iar în urma acestei mici liste cu argumente biologice și psihologice, pro și contra, concluzia subiectivă la care am ajuns este aceea că superputerea aleasă (și probabil toate celelalte la care m-aș putea gândi) ar veni cu provocări dificil de integrat în viața de zi cu zi, mai ales pe termen lung. Așadar, prefer ca tainele minții umane să rămână într-un mediu obscur până va veni momentul să le aflu, iar atunci când asta se va întâmpla îmi doresc să mă bucur de proces și să aflu gândurile doar acelor persoane care se simt confortabil să le împărtășească.