Frica este o emoție pe care o simt des, dar pe care încă nu reușesc să o înțeleg pe deplin. Nu știu exact de unde vine, de ce este atât de puternică sau de ce reușește să-mi influențeze gândirea și comportamentul atât de profund. De multe ori, frica mă blochează, mă face să evit situații sau oameni, fără să pot explica logic de ce. Ce înseamnă cu adevărat frica? Este o reacție la un pericol real sau doar o proiecție a minții mele?Ce nu înțeleg este de ce frica apare și în situații în care nu sunt în pericol de exemplu, înainte de un examen, când trebuie să vorbesc în public sau când trebuie să iau o decizie importantă.
Comportamentul meu se schimbă: devin agitată, tac, evit confruntarea. Nu înțeleg de ce frica mă face să fug, în loc să înfrunt problema.Efectele ei sunt negative: îmi scade încrederea în mine, mă opresc din a încerca lucruri noi și uneori mă simt slabă sau rușinată pentru că nu pot controla această emoție.Adesea imi pun intrebari la care nu gasesc raspuns; de ce uneori ma tem de lucruri care nici nu s-au intamplat si probabil nici nu se vor intampla? sau cum pot distinge frica reală de cea imaginară? Frica apare în momente importante pentru mine: când nu sunt sigură de rezultat, când mi-e teamă de eșec sau de părerea altora, dar apare si cand n-am nici un motiv de a ma teme de ceva. Uneori apare noaptea, sub formă de gânduri care nu-mi dau pace, alteori în fața unor schimbări. De obicei, încerc să o ignor sau să mă retrag. Alteori mă conving singură că „nu e mare lucru”, dar frica tot rămâne acolo. Rareori o confrunt direct, pentru că nu știu cum.
Mi-aș dori să învăț să o privesc ca pe un semn, nu ca pe un inamic. Aș vrea să învăț să respir adânc, să îmi accept frica și apoi să acționez în ciuda ei pentru că uneori curajul nu înseamnă să nu simți frică, ci să mergi mai departe chiar dacă o simți. Frica rămâne o emoție pe care nu o înțeleg complet, dar despre care știu că face parte din viața mea. Mi-aș dori să o transform dintr-un obstacol într-un aliat