Melodia “Orange” de la Big Thief încapsulează in trei minute si treizeci de secunde o istorisire cu totul mai profunda decât o mie de cuvinte. M-a tulburat, intr-un fel unic, anume împletind firul povestii cu simboluri din tradiții, dar si elemente pe care le consider intime, cu o anumita greutate pe inima mea. Nu sunt singura care simte.
Big Thief este o trupa de indie rock, vocalista fiind Adrianne Lenker, cunoscuta in mediul online actual pentru cântece precum „anything”, „not a lot, just forever”. Muzica lor se remarca prin versurile poetice, introspective și vocea sensibilă a lui Lenker. Exista anumite metode de a crea un cântec cu mesaj, care rezonează cu altcineva, iar Big Thief reușește a excela in asta, cu ritmuri molcome si relativ vesele, cu note de muzica country („Cattails”) sau, in contrast, linii melodice cu o armonie febrila, alăturat de tonul versatil, puternic si intensitatea vocii vocalistei, care poseda un talent neconvențional, dar pur in esența sa („Vampire Empire”, „Masterpiece”).
Astfel, se explorează teme complexe, de la dragoste și pierdere, doliu, la analogiile naturii și identitatea umana, captivând printr-un stil muzical intim și organic.
Prima mea interacțiune cu Big Thief, care mi-a arătat potențialul si conexiunea pe care o pot face intre experiențele mele personale, cântecul lor si lumea din jur era o zi din vara 2024. Îmi trebuiau pantaloni scurți fiindcă a doua zi urma sa merg la munte. Mă certasem cu mama mai devreme, parca sunt mereu certata cu ea si cu tata. După ce m-am îmbrăcat ca sa plec, deși eram obosita si nu aveam stare, de multe ori mă simt, intra-un cuvânt, neliniștita (restless), mama m-a oprit si s-a răstit la mine sa mă schimb, nu mai știu ce nu i-a convenit, si asta a fost ultima picătura. Am plecat, mi-am pus căștile ca sa ascult muzica, mă ajuta sa mă calmez. Era după-amiaza si soarele apunea, iar mie îmi place mult când simt razele, căldura si lumina deopotrivă pe fata. Eram trista. Mereu e așa, adun in mine multe supărări si apoi deodată toate răbufnesc ca un vulcan. Când mă urcam in tramvai, a început “Velvet Ring”. Si am plâns. Stăteam intra-un tramvai vechi, 9, cu fata la soare si fata mi se umflase si înroșise pentru ca încercam sa nu izbucnesc in plâns, eram in transportul public. Apoi, după ce s-a terminat cântecul l-am mai pus de câteva ori, cat căutam întreaga discografie. De atunci, ascult adesea. Vocea Adriannei Lenker, versurile si melodia mă ajuta sa mă calmez sa îmi procesez tristețea intra-un mod in care nu mă simt bruscata. Adică, nu e ca atunci când îmi pun Justin Timberlake sau Katy Perry ca sa devin energica si „fericita” instant. Si nici nu e atât de trist si de depresiva muzica pentru a mă adânci in acea stare. Nu, ci, mă lasă sa SIMT emoția si sa TREC prin ea, ca printr-un tunel. E ca o mângâiere pe creștet, si deși mi se strânge inima in mine si in stomac, si câteodată nu pot respira, in final, mă simt mult mai bine, împrospătata. Nu am adesea timpul necesar ca sa îmi procesez emoțiile fiindcă e mereu altceva de făcut sau mama îmi spune „doar sa fiu bucuroasa” sau pur si simplu îmi intelectualizez si disec ca la biologie toata experiența si simt de parca operez pe mine ca un chirurg când eu nu am nevoie de asta. Oricum, ce voiam sa zic, deși m-am lungit mult, e ca Big Thief îmi reda acel timp si oprește un pic totul, fie pentru trei minute si 13 secunde („Shark Smile”), doua minute si 35 de scunde („Dried Roses”) sau trei minute si 30 de secunde, anume „Orange”.
Acest cântec l-am descoperit destul de recent, dar mi-a rămas in minte. In primul rând, se numește Orange, refrenul fiind, citez, „Orange is the color of my love”. Si e amuzant, portocaliu este si culoarea mea preferata(mai nou), pe lângă galben si roșu si albastru. Si eu simt ca portocaliu e o culoare perfecta pentru iubire, iubirea e lumina, calda, fluctuează, e înăuntrul fiecăruia si e palpabila. In al doilea rând, cântecul îmbina si imagistica din regnul animal si din vegetație, natura, iar pentru mine aceste lucruri vii, totuși necuvântătoare, puse in contextul unei scrieri, mereu m-au fascinat (Fragile means that I can hear her flesh/Crying little rivers in her forearm). In sine, cântecul este o balada melancolica, care pune in evidenta fragilitatea vieții cuiva si a persoanei îndrăgite de ei, efemeritatea unei iubiri si sentimentul de pierdere si de singurătate, mai ales in momentele cele mai intime, apropiate. Culoarea portocaliu simbolizează atât căldura și intimitatea, cât și trecerea timpului, amintind de apusuri sau de schimbarea anotimpurilor. „Orange is the color of my love / Fragile orange wind in the garden.” Pasajul sugerează vulnerabilitatea iubirii, comparând-o cu o briză delicată într-o grădină—ceva frumos, dar trecător. Cântecul poate fi văzut si ca o meditație asupra impermanenței, Lenker pare a reflecta asupra modului în care iubirea și frumusețea lumii sunt trecătoare, insa vrea a arata cum tocmai această fragilitate le face prețioase. „She kneels down and holds the frozen dove”,un vers scurt dar care pune in lumina atat stilul prozaic, metaforic, turturelele (doves) fiind simbol al dragostei, însă faptul ca sunt in instanța inerta, moarta, pune in evidenta adevărul crud: dragostea dintre cea care cânta si iubita dispăruse, cu toate amintirile împărtășite (”As our limbs are twisting in her bedroom”),spiritul liber, nestăpânit al obiectului afecțiunii punând in pericol întreaga relație, cu minciuni si promisiuni nerespectate („She tells me to close and count to ten/As she wanders freely through the forest”; ”Lies, lies, lies/Lies in her eyes”).In final, devine evident faptul ca iubita murise, dar vii erau încă emoțiile asociate cu ea, „Fragile is that I mourn her death”.
Când ascult acest cântec, îmi imaginez ca eu sunt persoana iubita. Mereu am avut o fire capricioasa, gândurile si sentimentele mele sărind haotic dintr-o stare in alta, fie dorind dragoste si un sentiment de apropiere, ori având nevoie de spațiu si deconectare, liniște. De aceea înțeleg si perspectiva opusa vocii lirice. Însă, in realitate, eu as fi cea care își cânta balada. Fiindcă eu aștept si iert si găsesc motive, analizez oamenii si ii pictez fără de cusur la mine in cap. Dar, pentru un moment, poate sa nu îmi pese, sa mă transpun într-o alta perioada de timp, o casa si o pădure, râuri precum venele si lumina lunii sorbita de umeri, unde dragostea e doar o porumbița.