Există momente în care suntem liberi să explorăm, să ne adâncim în abisurile ființei noastre și toate acestea printr-un simplu joc cu niște cărți colorate, într-o clasă de la etajul 1, într-o zi ca oricare alta. Există momente care ne rămân întipărite și știm că le vom retrăi aleator în diverse momente când mintea noastră umblă liberă prin câmpiile memoriei și alege să se oprească la o amintire care a avut tot sensul din lume și care ne-a făcut să trăim ceva dincolo de spațiu și timp. Cam așa aș putea descrie momentul în care, la invitația colegei mele, Monica Iosub, să propun o carte pentru Club de Carte Bookuria, am ales Castelul destinelor încrucișate de Italo Calvinho, o carte care merită propria ei recenzie, așa că nu voi povesti prea multe, decât cât e necesar pentru a înțelege Povestea noastră. În cartea sa, Calvinho, oferă personajelor cărțile de tarot pentru a-și spune povestea, deoarece sunt muți. Modul în care cărțile sunt așezate spune o poveste sau alta. Plecând de la această idee, am creat și noi, cei de la club, povestea noastră, pe care o veți citi un pic mai jos. Fiecare a ales o carte din cele 78 de cărți (arcane, cum se cheamă ele de fapt) uitându-se la cele așezate anterior și punând cartea în rând pentru a crea o poveste cu sens. De fapt în acest joc, nimeni nu știa ce poveste și-a imaginat cel dinainte, fiecare făcându-și propriul scenariu pentru cărțile așezate anterior.
Dincolo de latura de explorare a inconștientului colectiv și individual cu ajutor acestor cărți și a acestui joc, cred că este un exercițiu foarte bun pentru a înțelege cum funcționează mintea socială și dinamica grupurilor și a echipei. Fiecare dintre noi ne uitam la aceleași cărți, aceleași imagini și totuși fiecare își face altă poveste în mintea sa, fiecare decodifica prin propriile filtre simbolurile, arhetipurile, filtre setate de modurile de a gândi, de a simți, de experiențele anterioare, de tot și toate, știute sau neștiute.
Povestea noastră (Clubul de carte Bookuria)
„You’re never going to kill storytelling, because it’s built in the human plan. We come with it.” –Margaret Atwood
1. Era odată un prinț, care își ura fratele cel mare, așa că a vorbit cu zeii să se răzbune, însă ei au stârnit o furtună, care i-a aruncat pe amândoi de pe turnul castelului.
2. Fratele cel mic a supraviețuit, dar s-a rănit grav, iar o femeie rea, deghizată în cerșetoare, i-a dezvăluit că a fost, de fapt, efectul karmei.
3. Acesta, acum schimbat la suflet, se simte vinovat pentru moartea fratelui său și îi dăruiește bătrânei toata averea sa.
4. Regele de spade decide să facă o faptă bună și să îl elibereze de o parte din vinovăție, oferindu-i din înțelepciunea sa pentru a se îndrepta.
5. Deși acesta domnea asupra regatului cu o mână de fier, era renumit atât pentru legile sale aspre, cât și pentru statutul de împărat întelegător și atent la nevoile supușilor.
6. Regele de spade a făcut o vrajă prin care fiul de împărat a putut să retrăiască momentele frumoase cu fratele său.
7. Astfel, și-a adus aminte de vremea când când erau mici și se jucau toată ziua prin natură, stând la soare și împrietenindu-se cu tot felul de animale.
8. Alături de amintirile frumoase, era bântuit și de cea în care s-a răzbunat pe fratele său iubitor, cauzându-i nopți nedormite din cauza coșmarurilor de nesuportat.
9. Fiind copleșit de emoțiile stârnite de amintiri și regretându-și fapta, fiul prințului era dispus să renunțe la orice pentru a-și readuce fratele înapoi. Astfel, îi cere magului din castel, care deținea roata destinului, să îi schimbe soarta.
10. Schimbarea destinului avea ca principală obligație parcurgerea mai multor călătorii de-a lungul unor ținuturi îndepărtate.
11. În aceste ținuturi, fiul prințului trebuie să treacă printr-o serie de încercări care îi vor testa caracterul.
12. Într-un final, după multe peripeții, acesta a găsit Cupa Destinului, ascunsă în lacul fermecat din cealaltă parte a ținutului.
13. Acum, era timpul să se întoarcă la Împăratul de spade, pentru a afla urmatoarea provocare, însă Cupa Destinului trebuia să rămână plină.
14. Ghinionul său a fost că pe drumul de întoarcere prințul a fost întâmpinat de Merlin, vrăjitorul care aduce cu el noaptea. Ochii prințului n-au mai văzut nimic în afară de întuneric, iar la plecarea vrăjitorului și la revenirea soarelui și-a dat seama ca din mâna sa lipsea Cupa.
15. Mergând în continuare în căutarea Cupei, i-a apărut în cale Diavolul, simbolul vicleniei, al răului și al morții. Acesta i-a spus că, pentru a-și recupera Cupa, trebuie să treacă prin Pădurea Misterioasă, iar la capătul ei va fi purificat de toate gândurile rele. Această probă îi va arăta calea spre Cupă.
16. În pădure, însă, i-a fost cerut să ajungă în cel mai înalt punct de concentrare, într-un loc fără timp și spațiu, unde niciun suflet de muritor nu a mai călcat. Dacă va ajunge în acea stare, ceea ce căuta i-ar fi fost adus.
17. După o îndelungată stare de meditație, în fața lui se arată un înger ținând în mână două cupe. Una dintre ele era cea căutată de fiul de prinț, iar cea de-a doua era o cupă plină cu vin roșu care i-ar fi oferit toate bogățiile din lume.
18. Acesta, fiind încă tulburat de moartea fratelui său, decide că nu este suficient de vrednic pentru Cupa Bogățiilor și decide să își continue călătoria în speranța că își va găsi liniștea.
19. În acest periplu, el hotărăște că, pentru a se vindeca cu adevărat de suferința pierderii dragului său frate, trebuie să își împărtășească trăirile. Atunci când acesta ajunge în fața unui câmp rodnic, este întâmpinat de două stele călăuzitoare, metamorfozate în trup uman, cărora le cere să-și împărtășească înțelepciunea.
20. Stelele îi vorbiră, iar prințul le-a împărtășit și el otrava durerii lui. Glasul stelelor era aparte, nu era uman, dar printr-un miracol, prințul le înțelegea. Deși neroditoare, toate celelalte încercări l-au făcut pe tânăr mai înțelept. Stelele i-au spus că e puternic și că trebuie să-și continue călătoria spre Statuia Aurită.
21. Tot stelele l-au îndrumat pe prințul călător spre o moarte spirituală, care să-l ajute să-și găsească pacea sufletească. Odată ce acesta adoarme, are un vis care îl călăuzește spre îndeplinirea destinului său.
22. În acel vis, îi apare forma umană a Stelei Aurite. Avea o frumusețe feerică, nepământeană. Fiecare parte din ea emana o lumină angelică. Prințul s-a îndrăgostit de această apariție, chiar dacă știa că trebuie să își urmeze țelul pentru care a plecat în călătorie.
23. Steaua însuflețită îl îndrumă spre pacea sufletească, dar, deodată, apare Nebunul, care îl învață să privească acest parcurs pentru a descoperi lucruri pe care nu le-a observat până atunci. Confuz, prințul incearcă să se ghideze după intuiție.
24. Urmează drumul în continuare, pentru a-și finaliza călătoria, dând peste obstacole la fiecare pas. Dar, chiar dacă la răscruce Nebunul îi însuflă să o ia pe o cărare greșită, Cavalerul îl ajută să ia deciziile corecte și ajunge la sfârșitul drumului.
25. La capătul zbuciumatei călătorii, îl așteptau deschise brațele Destinului și ale Justiției. Au fost puse în balanță faptele și alegerile sale și binele săvârșit atârna mai greu. Drept urmare, acum avea calea deschisă spre împlinirea marelui vis.
26. Fiul nu a ezitat să își împărtășească visul, așa că în fața lui i s-a arătat o zeitate care avea să îi împlinească în final dorința.
27. Zeitatea i-a înfățișat toate recompensele obținute în probele și călătoriile sale, precum și toate ce urmau să se întâmple dacă prințul ar fi continuat pe această cale telurică. Cu toate acestea, prințul a înțeles că pacea sa sufletească era mai presus de tot ce era pământesc.
28. A înțeles că aventura lui existențială semăna cu cea a lui Midas, pentru care darul de a transforma ce atinge în aur devenise blestem, alegând în cele din urmă condiția de simplu muritor.
În fond, lucrurile după care alergase erau în el însuși, luptase pentru ceea ce nu știa că are deja, pierduse timp încercând să ajungă de partea cealaltă a aceleiași lumi, reflexia în oglindă a aceluiași om.
Era bătrân, la capătul puterilor, atât de aproape de nemurire, dar așa departe de viața adevarată…și simțea că ar vrea să o ia de la capăt, că ar ști acum granița dintre bine și rău, gustul intens al clipei trăite, senzația de irevocabil a fiecărei zile trecute.. Dar…
29. Își aminti brusc că toate au început cu un vis, că tot ce a făcut el vreodată în viața lui, a pornit de la o dorință, aceea de a afla dacă el are valoare, dacă el dincolo de titlul său, de rangul său, de toate rolurile sale, înseamnă ceva. S-a întrebat asta de când era adolescent, a căutat răspunsurile în toate zările, în toate bâtele, spadele, cupele și monedele, a întrebat toți înțelepții, dar n-a reușit să obțină un răspuns mulțumitor. Ba chiar și-a întrebat și fratele geamăn, care i-a spus că nu valorează nimic, că nu e bun de nimic și că se îndoiește că vreodată va fi altceva decât nimic.
Toate aceste realizări și emoții se îngrămădeau acum în inima lui și încercau să își găsească locul, să ocupe o poziție centrală chiar, însă toate păreau banale și cumva avea senzația că lipsește ideea principală, sensul întregii lui povești.
A tras aer adânc în piept, a închis ochii și a cerut să înțeleagă, iar atunci Steaua s-a înfățișat din nou și i-a spus „Ca visul să trăiască, îndoiala trebuie să moară!”. Uimit, a deschis repede ochii și a înțeles că moartea fratelui geamăn era, de fapt, moartea jumătății din el care era îndoiala, că toată vinovăția era, de fapt, refuzul de a-și accepta valoarea, că tot drumul și toate sarcinile au avut rolul de a-i arăta un singur lucru:
„Valoarea lui este dintotdeauna în el!”
-Hasmațuchi Beatrice (publicat în revista ExLibris nr 23, Ianuarie 2025, ISSN 2601-1484)
Povestea este clar una inițiatică, iar drumul eroului nostru este despre a deveni și a descoperi ceea ce deja este. Periplu fizic prin spațiu și timp este dublat de călătoria interioară care dă sens căutărilor. Ca și eroul nostru fără nume, toți căutăm să ne definim prin raportare la exterior, însă uităm că ceea ce suntem vom fi mereu dincolo de orice formă ia această esență. Călătoria are sens cât timp explorăm și interiorul, altfel suntem o frunză purtată în vânt prin lume și viață. Arhetipul Umbrei este cea care schimbă total în final sensul povești, este cel care te face să vrei să recitești povestea pentru a o înțelege mai bine și mai profund, acum că știi că acea crimă pentru care el s-a simțit vinovat toată povestea, era de fapt necesară pentru ca el să trăiască, nu doar să existe.