Înainte ca orice stea să strălucească în univers, pe când noaptea și ziua erau una și aceeași, exista doar un obiect inimaginabil de puternic ce se afla chiar în centrul tuturor lucrurilor. Nimeni nu știe să-l descrie cu exactitate în zilele noastre, fiind de mult uitată adevărata sa formă, dar majoritatea îl aseamănă cu o sferă atât de mare și de luminoasă încât ar acoperi până și soarele nostru. Această “sferă de lumină” nu mai rezista tristeții de a se afla singură, așa că a explodat într-o mulțime de corpuri cerești, lăsând în urma milioane fragmente ce s-au împărțit în întreaga galaxie în care se afla, lucrurile rămânând astfel pentru o îndelungată perioadă de timp, o forță creatoare a unui haos.
După ani și ani în care lucrurile erau împrăștiate și nu exista ordine, o zeiță, Paradigma, răbufnită de faptul că un astfel de fragment rămas din sferă îi bloca calea spre sora ei, Ordine, hotărăște să repare centrul universului prin a culege toate părțile rătăcite, cu scopul de a ordona câtuși de puțin haosul care o împiedica din a-și vedea propria soră. Însă aceasta știa că va avea nevoie de ajutor pentru asemenea misiune, iar împreună cu sora ei, nu erau suficiente pentru o astfel de misiune, decizând ulterior să realizeze o echipă de zei pentru a restabili echilibrul și curățenia în Cosmos, aceștia fiind recunoscuți pe urmă în mituri drept Cei Șapte Mari: Paradigma, Ordine, Origine, Andromeda, Fundație, Imaginație și Lactee.
Împreună, Cei Șapte Mari, se împart în întregul Univers pentru a lua, bucată cu bucată, fragmentele din obiectul ceresc etern, acest lucru având loc timp de milioane de ani, perioadă în care au loc multe certuri și împăcări, dezamăgiri și realizări, disprețuiri și aprecieri. Într-un final aceștia reușesc să reformeze sfera cea demult în uitată. Însa, spre deosebire de odinioară, aceasta nu mai avea energie pentru a se aprinde din nou, pentru a aprinde flacăra creației, fiind nevoie de un sacrificiu al unui zeu, iar primul care s-a oferit a fost Lactee, onorat și astăzi pentru jertfa făcută. Fiind acum blocat în interiorul sferei, Lactee devine unul și același cu lumina și cu vântul, împreună cu acel corp ceresc uitat, împrăștiindu-se în întregul Univers, de aceasta dată în mod uniform, fără a fi nevoie de o explozie haotică. Dar, ce nu a luat acesta în calcul, sunt chiar foștii săi prieteni, care acum sunt aruncați în colțurile infinite ale galaxiei, pierzându-se unul de celălalt, fiind nevoiți astfel să realizeze fiecare câte o casă a sa, o proprie galaxie, în care să locuiască și de care să aibă grijă, până o să poată să se reunească.
Astfel, întorcându-ne la a noastră Paradigma, ea creează Calea Lactee, un sistem întreg de stele și planete într-o uniformitate aparte, în cinstea zeului sacrificat. Planul acesteia era să creeze o ființă atât de inteligentă, mai inteligentă chiar și decât ea, dar suficient de curajoasă încât să se aventureze și să cunoască, prin intermediul căreia sa contacteze ceilalți zei. Astfel a creat omul, iar odată cu el un habitat perfect pentru a crește și a învăța despre lumea din jur, însa drumul acestuia spre a contacta celelalte divinități era încă departe, iar Paradigma știa că va trebui sa-l îndrume, așa că trimite mai multe stele pentru a prinde o formă umană și a le împrăștia celor de pe Pământ, scopul lor bine definit pe moment: să găsească pe cer cu ajutorul unui dispozitiv, unde se află acum Ordine, sora zeiței lor. Dar, aceștia încă nu descoperiseră telescopul, iar cu ochiul liber doar cei mai pricepuți vedeau stelele îndepărtate și realizau conexiunile între sisteme, astfel zeița așteaptă cu răbdare ziua când omul va realiza că limitele sale sunt autoimpuse, ziua în care ei o vor putea contacta pe Ordine, draga ei soră.