
În religia și mitologia chineză, zeița Lunii este cunoscută sub numele de Chang’e. Este o figură centrală în folclorul chinez, asociată cu Luna și frumusețea acesteia, precum și cu teme precum nemurirea și dorul.
Legenda lui Chang’e provine din mitologia chineză antică. Conform acesteia, in vremuri străvechi, existau zece sori pe cer, care ardeau Pământul. Un arcaș eroic, Hou Yi, a doborât nouă dintre ei pentru a salva omenirea. Drept răsplată, a primit un elixir al nemuririi. Hou Yi era căsătorit cu Chang’e, iar el i-a încredințat elixirul pentru a-l păstra în siguranță. Totuși, o versiune a poveștii spune că ea a băut elixirul pentru a-l proteja de un hoț, în timp ce alta susține că a fost copleșită de curiozitate. După ce a băut elixirul, Chang’e a devenit nemuritoare și s-a ridicat pe Lună, unde locuiește și astăzi. Adesea este însoțită de un iepure de jad (Yutu), despre care se spune că prepară elixirul nemuririi. Legenda a inspirat Festivalul de la mijlocul toamnei, în timpul căruia oamenii admiră Luna plină, fac ofrande și împart prăjituri lunare în onoarea zeiței Chang’e.
Chang’e este înfățișată ca o femeie uimitor de frumoasă, cu trăsături delicate și rafinate, având o aură de liniște. Poartă robe lungi, care flutură în jurul ei, subliniind natura sa cerească și supranaturală. Părul ei este adesea aranjat în stiluri complicate, împodobit cu flori, ace de jad sau alte ornamente delicate. Zeița simbolizează nemurirea, căutarea vieții veșnice, frumusețea și grația, întruchipând eleganța și frumusețea liniștită a Lunii, iubirea și despărțirea: povestea lui Chang’e și Hou Yi reflectând aceste teme. Aceasta reprezintă arhetipul soției, relația sa cu Hou Yi fiind bazată pe iubire, devotament și încredere, aspecte ce au reieșit din comportamentul celor doi, unul față de altul, și de s-ar dificile pe care le-a făcut Chang’e.
Mie îmi place zeița aceasta deoarece întruchipează unul dintre subiectele mele preferate: dragostea, atât cea dintre soți, cât și în general. Relația dintre ea și partenerul ei, desprinsă din legendă, este bazată pe pură iubire și devotament. El a avut încredere în ea pentru a păstra elixirul, știind că avea să fie cel mai sigur loc, împreună cu Chang’e. Din dorința de a salva secretul băuturii, aceasta a riscat despărțirea de iubitul ei soț pentru binele întregii lumi, transformându-se astfel în Lună. Actul de a pune pe primul loc dreptatea supremă denotă dragostea zeiței pentru lume, dar și un devotament nemai întâlnit, un element de mult scos din setul de valori contemporan al fiecăruia.
Aș vrea să am darul ei al nemuririi, deoarece aș putea să experimentez, într-un timp nelimitat, tot ce îmi oferă pământul, fără să fiu sub incidența morții. Astfel, aș putea depășii limitele umane, să învăț totul și să descopăr lucruri noi, la care poate nu aș fi avut acces în contextul unei vieți normale.
Nemurirea, în cazul dat, este o pacoste, o corvoadă pe care Chang’e acceptă să o ducă, atât timp cât echilibrul lumii este păstrat, schimbându-și destinul de pământean. Despărțirea de soțul ei nu a fost ușoară, deoarece ambii se iubeau nespus. Însă Luna este nemuritoare, veghind mereu asupra Pământului și a tot ce este de preț pe lume, iar atunci când dragostea este eternă, poate străbate milioane de kilometri. În asta constă puterea de caracter a zeiței, un lucru de apreciat despre ea.
Faptul că a consumat elixirul poate a destabilizat normalitatea cosmică, însă datorită iepurașului de jad, împreună reproduceau licoarea, cred eu, pentru ca nimeni altcineva să nu mai trebuiască să facă sacrificiul suprem: delăsarea sinelui și a tot ce iubește pentru pace și echilibru. De aceea, ca o mulțumire, lumea îi aduce ofrande zeiței în cadrul festivalului respectiv.
Totodată, un alt aspect pe care îl admir cu privire la Chang’e este apariția sa impunătoare, demnă de numeroase opere de artă. Datorită ei am descoperit, în amănunt, ce înseamnă cu adevărat arta chinezească și majoritatea formelor sale. Căutând informații despre zeiță, am găsit și diverse poeme, picturi și sculpturi, cu ajutorul cărora mi-am deschis orizontul cultural. În concluzie, zeița Lunii este un personaj mitologic complex, care este demn atât de admirație, cât și de a fi studiat, pentru valorile pe care le promovează și pentru povestea sa impresionantă.
