Wikipedia prezinta frica ca un mecanism de supraviețuire ce apare ca răspunsul unui om la o amenințare concretă, de obicei negativă. Frica este legată de anxietate. Aceasta depinde de persoană și poate varia de la prudență la fobie și paranoia. Ea ține de mai multe stări, printre care grija, anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică. O altă definiție a acestei emoții este psihologică și spune că, frica este un răspuns normal al organismului la un pericol fizic sau emoțional imediat. Frica este printre cele mai vechi răspunsuri emoționale ale omenirii și este crucială în dezvoltarea noastră ca specie. Fără frică, nu am fi putut să ne ferim de pericolele iminente cu consecințe grave. Chiar si asa, care este definitia fricii? Pe oricine ai întreba, ar avea un răspuns diferit. Un om 100 de ani în trecut ar fi definit fenomenul ca ceva fizic, un glonț al unui pistol sau focul unei bombe în război. Altcineva, în prezent, ar fi terifiat de incertitudinea viitorului sau de o prezentare importantă la locul de munca. Frica are sute de definiții, iar, în același timp, nici una. Pentru mine, frica este ecoul slăbiciunilor mele, o reflexie a lucrurilor pe care nu le pot controla. Se naște din conștientizarea fragilității proprii și crește în măsura în care refuz să o confrunt. Niciodata nu am fost o persoana curajoasa. Nu am înțeles niciodată oamenii care îmi ziceau sa ‘ies din zona de confort și sa imi infrunt temerile”. Atunci, și chiar și în prezent, mi se părea absurd. Dacă îmi este frica de ceva, nu pot trece peste acea stare de neliniste pur și simplu, doar pentru ca îmi spune cineva ca nu am de ce sa mă tem. Nu înțeleg de ce îmi este constant frica.
Frica influențează profund modul în care acționăm și gândim. Unele persoane reacționează prin evitare, renunțând la oportunități de teama unui posibil eșec. Altele devin agresive sau încearcă să controleze excesiv împrejurările pentru a compensa sentimentul de nesiguranță. Eu? Eu sunt acea persoana care refuză pur și simplu sa înfrunte situația dar nu isi poate lua mintea de la acel lucru, acea experienta sau situație ratata doar din cauza…emoțiilor? Absurd, nu? Nu pot sa înțeleg de ce eu găsesc o situație complet terifiantă, pe cand prietenii mei pot face acel lucru cu ochii închiși. De ce gestionam si vedem diferit aceeasi teama sau incertitudine?
Sunt conștientă ca frica nu ma ajuta cu nimic. Îmi afectează viața zilnică, felul în care vad oamenii din jurul meu și felul în care interactionez cu alții. Frica de eșec. Frica de respingere. Frica de a nu fi suficient de buna.Frica de a nu fi acceptata. Frica de a lua decizii greșite. Dacă spun ceva greșit și stric o prietenie? Dacă urmez o cariera pe care eu, la 17 ani, cred ca este menită pentru mine, dar în 10 ani ajung sa regret și sa imi traiesc viata cu posibilitatea ca as fi putut ales altceva. Sa fac o alegere greșită, sa nu îmi îndeplinesc scopurile, sa fiu pusă într-o lumina proasta si sa nu ma placa nimeni. “Dacă fac asta și după se intampla asta?” Creierul meu constant este in priza, mereu calculând fiecare posibilitate și rezultat la o alegere, deseori banală. În fiecare zi, fiecare minut, chiar și atunci cand nu realizez, eu simt aceasta emotie. O nesiguranță constanta și o tensiune indusa de frica.
As putea scrie o lista cu temerile mele, dar nu m-ar ajuta cu nimic. Știu ca îmi este frica de înălțimi, am o fobie irațională de lifturi și posibilitatea de nu a fi în control este atat de inspaimantatoare incat a ajuns nici măcar sa nu fie o discuție, mereu sunt cu 5 pași înaintea la orice. Știu toate astea, dar nu știu cum sa gestionez frica care imi umbrește viața. Însă, singura metoda care pare sa functioneze la mine este desensibilizarea treptată, cunoscută și sub denumirea de expunere graduală. Cand eram mica, locuiam la etajul patru al unui bloc, și nu puteam sub orice critică sa ies pe balcon. Acum, ani mai târziu, am trecut peste asta și pot păși langa balustrada. Nu am ajuns încă la nivelul de a fi calma cand zbor cu avionul, dar am timp, pas cu pas în viitor, sa imi traiesc viata fără frica de a mă uita în jos.
Pot spune cu certitudine ca sunt multe lucruri pe care nu le știu despre frica, fapt care, ironic, mă sperie. Dar știu, însă, că deși frica este un fenomen pe care nu il pot controla, pot invata sa nu il las sa imi dicteze viața. Aș vrea să pot să accept frica ca pe un instrument de auto-protecție și să nu o las să mă împiedice să cresc.
Mă regăsesc în acest text pentru că și eu simt frica în mod constant, mai ales când trebuie să iau decizii sau să ies din zona de confort. M-a impresionat sinceritatea cu care este descrisă emoția, nu doar ca un pericol exterior, ci ca o luptă interioară, mereu prezentă. Și eu îmi pun întrebări la fiecare pas și mă tem de eșec. Frica devine o voce în capul meu care nu tace, oricât aș încerca. Acest text m-a făcut să realizez că nu sunt singura in lupta cu nesiguranțele mele
Un lucru cu care mă identific este frica de eșec. Mă face să evit uneori oportunități, chiar dacă îmi doresc să le urmez, de teamă să nu greșesc. În loc să mă motiveze, uneori frica mă blochează și îmi afectează încrederea.