Toată lumea îi spunea Pansament. De ce? Nu știa, așa îi spunea lumea de când își putea aduce el aminte, deși nu-și putea aduce aminte prea mare lucru din viața lui, totul era în ceață, difuz, confuz…dar ceea ce contează e că lumea așa îi spunea, el se obișnuise și răspundea la acest apelativ, ba chiar se și prezenta cu el, nu de alta, dar alt nume oricum nu avea pentru sine însuși.
Uneori îi mai apărea această întrebare în minte: „Oare de ce îmi zice toată lumea Pansament? Doar sunt o inimă exact ca ei, iar ei au nume care de care mai fancy șmency: Curaj, Onestitate, Recunoștință, Intimitate, Iubire și multe altele, pe care nu mi le amintesc, pentru că oricum nu înțeleg ce înseamnă niciunul dintre aceste cuvinte, dar știu că sună bine și aș vrea să sune și numele meu bine și mai ales să dea bine.” Acest „a da bine” era ca o amprentă socială, era cea care stabilea cine ești și câte parale dă lumea pe tine, care e locul tău în viață și ce viitor meriți să ai, dar Pansament nu prea știa mare lucru despre viitor, era destul de greu să știe având în vedere că nu știa nimic nici despre trecut și acolo cam tre’ să știi, așa că el nu prea își făcea griji despre viitor, dar ar fi vrut să dea bine…de ce? Că așa auzise el că se face, că în viață nu contează cine ești, ci contează să o dai bine. Așa că el a început să se documenteze cum poate să o dea bine, a citit pe internet, s-a uitat la TikTok-uri că acolo era mersu’, așa i-a zis lui cineva, iar acolo a văzut că o dă bine toată lumea care are traume. Pansament nu știa ce e aia traumă, înțelesese de la o influenceriță, adică o inimucă (adică o inimă de gen feminin) care vorbea mult, repede și fără rost pe TikTok că e ca o rană, adică ceva care ți-a făcut rău și acum că ești rănit, te plângi toată viața de ce ți-a făcut rău și lumea e impresionată și îți dă atenție și evident o dai tare bine cu asta.
S-a mai documentat el puțin, pentru că, fie vorba între noi, el voia să o dea bine de tot, nu bine oricum și a aflat încă vreo câteva povești interesante cu răni sau pardon traume, că sună mai bine: ba unuia i-a murit cineva drag, altu’ a fost abuzat, adică i-a făcut cineva ceva ce nu voia când era mic și asta l-a traumatizat….ehhhh alt cuvânt fancy care dă bine. A fost la un moment un podcast cu un psiholog, cică e un om pe care tre’ să-l plătești că vorbește cu tine. De ce? Când poți vorbi singur și găsești oricând 2-3 inimi care să fie de acord cu tine, că au pățit și ele la fel, dar, mă rog, asta e altă discuție. Psihologul ăla oricum nu știa ce vorbește, dar ceea ce i-a atras atenția era că a folosit cuvântul pansament, deci cum ar veni, numele lui. Ăla zicea ceva de genu’ că trebuie să pui pansament peste o traumă, ca peste orice altă rană, că trebuie să o cureți, să îi schimbi pansamentul și să o ajuți să se vindece… Ce câcat, el avea aceleași haine pe el de când se știa, mă rog același pansament că cică așa se cheamă și nu trebuia schimbat deloc, era foarte bun așa, nu îl deranja cu nimic, se mai murdărea de ceva roșu uneori și puțea, dar cu oleacă de parfum de negare și vopsea de reprimare se rezolva rapid, nu avea rost să îl schimbe. Dar ceea ce îl interesa pe el, era că ceea ce purta el avea legătură cu trauma, iar asta însemna că avea toate motivele să o dea bine cu asta, așa că și-a luat un set de acuarele cu care și-a pictat peste pansament rând pe rând toate traumele pe care le auzise vreodată, uneori povestea ba că i-a murit pisica când era mic și asta l-a traumatizat pe viață, alteori că a fost părăsit la bunici la câteva luni și de asta nu-și amintește nimic, ba chiar că a fost certat de învățătoare că nu și-a făcut tema și acum nu poate munci că are atacuri de panică, câte și mai câte croșetase Pansament cu acuarelele celea….iar partea super era că o dădea bine, foarte bine, nemaipomenit de bine….toate inimile își aminteau brusc când povestea el că și ele au pățit la fel, că și pe ele le doare, că și ele suferă și mai ales toate se ofereau să-l ajute, să-l înțeleagă, să îi dea tot felul de lucruri.
O singură dată l-a întrebat cineva dacă nu s-a gândit să-și dea jos pansamentul peste care picta cu atâta dibăcie și să vadă rană adevărată pe care o are, iar Pansament, terorizat, a răspuns cu un NUUUU vehement, că lumea nu l-ar mai considera special și n-ar mai da-o bine. Și, nu-i așa, să o dai bine e mai important decât să te vindeci…