O emotie, mai bine spus, pe care nu o inteleg este stresul, iar un sentiment este frica de a dezamagi pe cineva. Nu inteleg motivul pentru care ma stresez din foarte multe lucruri care nu conteaza asa mult pentru mine si pe care le pot face fara a fi stresata, dar eu tind sa cred ca ma stresez din frica de a nu dezamagi pe cineva drag, sau poate chiar pe mine.
Aceasta frica vine cand am un test, sau cand trebuie sa vorbesc in fata mai multor oameni si stiu ca vor fii persoane care conteaza pentru mine. Tind sa ma feresc cat pot de persoanele dragi, atunci cand vine vorba de anumite pasiuni, sau cand vine vorba de un test mai important, sau chiar cand acea relatie cu persoana devine mai serioasa si incep sa ma atasez, tind sa ma indepartez cat de tare pot si sa dau mereu vina pe mine, desi nu am gresit.
Aceasta teama ma face sa ma inndoiesc de mine si de ceea ce pot face. De multe ori, imi spun ca nu sunt suficient de buna sau ca ceilalti ma vor judeca daca nu reusesc sa fac totul perfect.Incerc sa evit situatiile in care as putea s dezamages pe cineva, dar, paradoxal, tocmai aceast evitare ma face sa ma simt si mai nesigur.
Chiar si in relatille apropiate, tind sa ma retrag atunci cand simt ca devine prea important pentru mine. Imi este greu sa accept ca cineva ma apreciaza cu adevrat, fara sa astepte ceva in schimb. Poate ca ma tem ca, daca ma deschid prea mult, voi ajunge sa ranesc sau sa fiu ranita. Si totusi, undeva in interiorul meu, stiu ca nu vreau sa traiesc mereu cu aceasta teama. Incerc sa mi amintesc ca greselile sunt parte din proces, ca nu trebuie sa fiu perfect pentru a fi suficient. Dar, desi imi spun aceste lucruri, imi este greu sa le cred cu adevarat.
Uneori ma gandesc ca poate exagerez, ca tot stresul e doar in capul meu si ca nimeni nu se asteapta de fapt sa fiu perfecta. Dar chiar si cand imi spun asta, tot ma simt de parca as merge pe o sarma subtire si orice greseala m-ar putea face sa cad. Si partea cea mai frustranta e ca stiu ca nimeni nu mi-ar spune nimic dacat daca as gresi, dar tot eu sunt cel care se critica cel mai tare.
Poate ca problema nu e ca as putea sa dezamagesc pe cineva, ci ca ma tem sa nu ma dezamages pe mine. Ca, dacat sa esuez, asta Inseamna ca toate Indoielile mele despre mine sunt adevrate. Dar nu pot trai mereu asa, pentru ca atunci nici macar nu ma mai bucur de lucrurile care imi plac. Poate ca solutia nu e sa fug de frica, ci sa invat sa traiesc cu ea fara sa o las sa ma controleze.
In final, cred ca trebuie sa incep sa ma iert mai mult si sa accept ca nu trebuie sa fiu perfect ca sa fiu suficient. Daca gresesc, nu e sfarsitul lumii. Si chiar daca uneori ma indoiesc, poate ca pasul cel mai important e s continui, chiar si atunci cand imi vine sa renunt.