Înainte ca timpul să aibă vreun rost și înainte ca stelele să lumineze cerul, exista doar o mare infinită de întuneric și tăcere, un loc unde nimic nu se mișca, iar gândurile nu aveau formă. Din această vastă liniște s-a născut un singur sunet, un murmur slab, ca o adiere. Acest sunet era “Primul Cuvânt”, și din el s-a iscat scânteia care avea să dea viață universului.
Primul Cuvânt nu știa ce este sau ce ar trebui să fie, dar simțea o imensă dorință de a crea, așa că a început să cânte. Pe măsură ce cânta, sunetele sale s-au transformat în lumină și culoare, iar întunericul a început să se retragă. Lumina s-a răspândit în toate direcțiile, iar din ea s-au născut primele stele, mici focuri care pluteau în vastitatea golului. Aceste stele, fiecare purtând o mică parte din cântecul Primului Cuvânt, au început să creeze planete și lumi, însă cântecul nu era încă complet. Din sunetele sale cele mai adânci, s-au născut elementele: pământul, apa, aerul și focul. Ele au început să se amestece și să modeleze primele tărâmuri. Pe o anumită planetă, într-un colț al universului, cele patru elemente s-au împletit în mod perfect, creând munți, râuri, ceruri și flăcări care ardeau fără să se stingă. Acea planetă a fost numită Aetheris. Pe această planetă nou-născută, Primul Cuvânt a decis că trebuie să creeze ceva diferit, iar din melodia sa divină, a modelat primele ființe vii. Din focul cel mai puternic au apărut creaturi mândre și aprige, care cutreierau cerurile, din pământul cel mai fertil au crescut copaci ce vorbeau între ei prin frunzele lor, din aer au apărut păsări care cântau mai departe fragmente din cântecul originar, iar din apă s-au născut ființe care știau secretele profunzimilor. A creat în final ultimele și cele mai complexe făpturi, capabile să asculte și să înțeleagă armoniile universului – oamenii. Ei au fost născuți din toate cele patru elemente combinate: din pământ pentru trupuri, din aer pentru gândire, din apă pentru emoții și din foc pentru pasiune și viață. Oamenii au fost meniți să continue cântecul creației, să descopere noi armonii și să creeze noi povești. Când simți că timpul său se apropie de sfârșit, Primul Cuvânt și-a încheiat cântecul cu un acord final, care a răsunat prin univers ca un ecou etern, devenind esența timpului însuși, iar cu el au venit schimbările și ciclicitatea vieții.
De atunci, universul a continuat să crească și să se transforme, purtând cu sine cântecul originar, iar oamenii, purtătorii cântecului, au început să-și creeze propriile melodii, devenind nu doar ascultători, ci și creatori, mereu căutând să înțeleagă ecoul Primului Cuvânt din inima lor și să adauge noi note la armonia infinită a universului.