Natura fatalității
Pierdută prin absurda pădure a sufletelor,Observ lacrimi de cristal pe crengile copacilor.Aud surâsuri stinse în vuietul vântuluiAsemenea celor imprimate în faldurile sufletului. Naufragiată în marea infinită a speranțelor,Mă las purtată de efemeritatea valurilor.Sortită fatalității asemenea unui nedemn slujitor,În disonantele armonii ale abisului primitor… Rătăcită în infinitul deșert al suferințelor,Pășesc călăuzită de suavul glas al morților.Cu sufletul acaparat de liniștea finalului,Închid ochii și aștept monotonia sfârșitului…




